OAMENII găsesc SPERANȚA
CREDINȚA își face drum spre SUFLETE
Printre ediţiile speciale Universul credinţei se numără şi transmisiunile directe din Vinerea Mare şi din Noaptea de Înviere. Astfel, vineri, 29 aprilie, de la 18.50, telespectatorii TVR 1 pot urmări, în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Slujba Prohodului Domnului, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Iar sâmbătă, 30 aprilie, de la 23.50, TVR 1 transmite, de asemenea în direct, Slujba Deniei Învierii Domnului, tot de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Ceremonia religioasă este oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de numeroşi ierarhi şi preoţi. Jurnaliştii Corneliu Vlad Matache şi Andrei Victor Dochia au pregătit reportaje speciale pentru această transmisiune: Minunea Luminii Învierii şi Biserica Sfântului Mormânt.
În Săptămâna Mare, alături de TVR 1 puteţi vedea cele mai vizitate locuri ale Ierusalimului pe calea numită generic Ecce Via, un drum, mai înainte de toate spiritual, prin Cetatea Sfântă din zilele noastre. Vineri, de la ora 16.00, producătoarea Elena Dinu invită telespectatorii într-o scurtă plimbare prin Ierusalimul de azi, în documentarul Ecce Via. Imagini din Ţara Sfântă, Ierusalim, Sfântul Mormânt, locurile pe unde a păşit Hristos, legendele Iordanului şi întâmplări din Deşertul Iudeii... toate acestea compun filmul documentar Ecce Via, pentru a arăta că Aceasta este calea către o lume universal cunoscută şi totuşi, atât de puţin descifrată.
Imaginile filmate de realizatorii TVR vor arăta telespectatorilor Grădina Ghetsimani, Fortăreaţa Antonia, Poarta de Aur, Via Dolorosa, Scăldătoarea Vitezda, Muntele Sion, dar şi alte locuri sfinte. Toate acestea, precum şi ţarina cumpărată din cei 30 arginiţi daţi lui Iuda, devenită vremelnic cimitirul sinucigaşilor şi al străinilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu