Am văzut poza asta (care zice așa: NU TREBUIE SĂ AIBĂ SENS
PENTRU TINE, RESPECTĂ FAPTUL CĂ ARE SENS PENTRU EI) destul de des în ultima
vreme „pe net”.
Am rezonat cu citatul, dar am mers și mai departe: dacă ar
fi fost vorba despre o poză ca asta, în care 24.189
de mașinuțe au însumat un șir de 1,91 km lungime care s-a întins atât în
interiorul unui muzeu, cât și în exteriorul acestuia, discuția s-ar purta
altfel? Cu siguranță că da. Mai ales dacă vă spun că acest șir a fost realizat
din mașinuțe donate de copii în scop caritabil. Dar, din nou, să punem problema
altfel: dacă cei de la muzeu au făcut ce le place, au reușit și să convingă
copiii să doneze și la rândul lor au donat banii în scop caritabil, copilul cu
autism de ce să nu aibă dreptul să facă ceea ce îi place și are sens pentru el?
În aceeași ordine de idei: care dintre noi nu are o pasiune (dusă de multe ori
spre viciu)?? Câți dintre noi îndrăznim să răspundem sincer la această
întrebare...și discuția poate continua...făcând referire la stereotipiile
noastre, adulții (sănătoși și tipici, așa cum ne place să ne credem).
Închei cu o dilemă sau cu o provocare: putem/ e etic/ vrem
să folosim pasiunile lor pentru a crea un pod (și cei care au citit prima
postare de pe acest blog știu exact la ce mă refer) de la noi la copilul cu
autism?
Putem să vorbim doar despre acest RESPECT pe care îl merităm
fiecare dintre noi doar datorită faptului că suntem ființe umane??
Aduc aminte ce spunea psihologul adlerian Wess Wingett Trebuie
să nu ne mai comportăm cu copiii ca și cum ne-ar fi inferiori, toți suntem
egali (indiferent de vârstă, gen, culoarea părului etc.)! De asemenea, trebuie
să ne acceptăm ca ființe umane imperfecte, dar
trebuie să ne ajutăm reciproc să ne mișcăm de la minusuri la plusuri și
în drumul nostru să construim inima copilului descurajat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu