La cerșit ieri a venit/ Un cățel puțin rănit/ L-am iubit, l-am îndrăgit/Și tot noi l-am și hrănit. (Câinele de Hogman Ramona)
Sentimentul de prietenie se dobândeşte încă din primii ani de viaţă. Cred că aţi observat şi voi cât de uşor copiii intră în vorbă şi se împrietenesc cu ceilalţi copii la locul de joacă sau pe stradă cu străinii. Nevoia de a avea pe cineva alături de noi, de a avea pe cineva aproape nu ţine cont de vârstă, ci este o dorinţă pe care o simţim fiecare dintre noi, indiferent ce am face. Şi nu puţini sunt micuţii care cer părinţilor să îi lase să aibă un prieten-animăluţ acasă.
Studiile arată că acolo unde există o pisicuţă sau un căţel starea de sănătate a copiilor este semnificativ mai bună. Infecţiile la nivelul tractului respirator sunt cu 31% mai mici, iar la nivelul urechii sunt cu 44% mai puţine infecţii faţă de cei care trăiesc într-o casă în care nu există un animal. Explicaţia este că expunerea copiilor, mai ales în primul an de viaţă, la animale poate să stimuleze sistemul imunitar care funcţionează mult mai bine în lupta contra infecţiilor. De asemenea, este redus şi riscul apariţiei problemelor respiratorii. Iar veştile bune nu se opresc aici.
Psihologii spun că a ţine în casă un animal de companie favorizează deprinderea unor sentimente şi abilităţi care îi vor fi de ajutor micuţului să se dezvolte din punct de vedere fizic şi psihologic, mult mai uşor şi mai bine în comparaţie cu semenii săi. ”El va asimila zilnic lecții de la animalul lui pentru că, spre deosebire de jucării, animalul are reacṭii, poate să intervină în diverse situaṭii într-un mod particular”, a explicat Keren Rosner .
Dacă încă nu aţi cedat în faţa rugăminţilor insistente cu care sunteţi asaltaţi ori de câte ori când treceţi pe lângă un pet shop sau pe lângă alţi copii care au în lesă un căţel, psihologul Rosner ne vă dă câteva motive pentru care este bine să vă mai gândiţi:
1. Un animal de companie ajută la dezvoltarea socio-emoțională.
2. Impulsionează încrederea şi stima de sine prin reacṭiile directe şi imediate.
3. Implicarea în îngrijirea şi creşterea unui anumal îi va oferi copilului încredere şi îl va încuraja, îi va confirma că face un lucru bun, că este capabil să poarte de grijă şi altcuiva în afară de el, îl va determina să fie mai conştiincios, să fie mai atent, mai serios şi mai implicat în sarcinile pe care şi le asumă. Toate acestea favorizează dezvoltarea stimei de sine, care ştim cu toţii cât de importantă este în atingerea ţelurilor pe care urmează să şi le propună în viaţă.
4. Îl responsabilizează. Dacă stabiliţi care sunt responsabilităţile pe care le are micuţul faţă de prietenul său necuvântător şi reuşeşte să le îndeplinească, sau măcar încearcă, acest lucru îl va ajuta să înveţe ce înseamnă să aibă grijă şi să îndeplinească anumite sarcini. Trebuie să înveţe de mic că nimic nu este gratuit şi că pentru orice plăcere, chiar şi pentru aceea de a avea un prieten, trebuie să facă ceva în schimb. Copilul va deveni conştient de rolul lui direct, de implicarea în starea de bine a animalului determinată de atenṭia şi satisfacerea nevoilor acestora.
5. Învaţă să îşi stăpânească pornirile. Acolo unde există un câine sau o pisică, se mai sparge o vază, se mai roade un pantof, se mai strică o jucărie preferată, ori, din joacă, animalul poate să reacţioneze mai puţin delicat, lăsând în urmă o zgârietură sau o muşcătură. În aceste situaţii, micuţul poate învăţa că trebuie să fie răbdător, să îşi stăpânească pornirile de a reacţiona violent. Practic, este un exerciţiu foarte bun pentru viaţă, când, nu de puţine ori, ceilalţi spun sau fac lucruri care ne deranjează, iar noi îi lăsăm în pace. Până la urmă, cel inteligent este cel care tace şi trece cu vederea.
6. Va înṭelege virtuṭile toleranṭei şi modul cum să apeleze la ea în momente tensionate. Din atitudinile lui faṭă de animal, copilul va observa că acṭiunile lui generează feedback-uri (tristeṭe, bucurie, durere, suferinṭă, agitaṭie, frică, agresivitate,etc.), ceea ce va extrapola şi utiliza în relaṭiile lui viitoare.
7. Dezvoltă empatia. Animalele sunt dependente de stăpâni. Deşi nu pot vorbi, accestea se comportă şi „cer” ceea ce au nevoie. Stând în preajma lor, cei mici îşi pot dezvolta inteligenta emoţională prin relaţia pe care o stabilesc cu necuvântătoarele, iar comunicarea între ei este nonverbală, emoţională. Copilul va fi atent la semnalele corporale, la mesajele animalului pentru a-i înṭelege intenṭiile, dar şi bucuria sau tristeṭea.
8. Copilul devine altruist. Când înţelege că este mai important să îi fie bine prietenului său, când renunţă la o jucărie pentru a-i cumpăra papagalului, ţestoasei sau purceluşului de Guineea, căţelului sau pisicuţei o jucărie, când alege să nu mai meargă la locul de joacă din mall pentru a merge în parc să plimbe căţelul şi când înţelege că nevoile altuia sunt mai importante decât ale sale, copilul va fi în stare să ajute pe cineva aflat la nevoie şi va şti că uneori trebuie să te sacrifici de dragul celor pe care îi iubeşti. Dezvoltarea compasiunii îl va conduce pe viitorul adult către o conduită socială adaptată. Copilul va înṭelege că, uneori, renuntarea nu este o „înfrângere”, ci o formă de generozitate.
9. Copilul va face mai multă mişcare. Cei mai mulţi copii preferă să petreacă timpul în faţa calculatorului sau al televizorului. Micuţii care au în casă un animal de care trebuie să aibă grijă, va petrece mult mai mult timp alături de acesta. Fie că îl hrăneşte, îi face curat sau pur şi simplu se joacă cu el, timpul petrecut în faţa televizorului sau pe jocuri va fi semnificativ redus. Dacă are un câine pe care trebuie să îl scoată afară va fi şi mai câştigat deoarece va face mişcarea în aer liber. În lipsa unui alt copil , animalul poate să-i fie tovarăş sau concurent în diverse activităṭi.
10. Ajută la vindecare.Studiile au demonstrat că, atunci când suntem bolnavi reuşim să ne vindecăm mai repede dacă avem lângă noi un animal de companie. Prin simpla prezenţă a lor, micile vietăţi ne readuc echilibrul şi starea de bine, liniştea de care avem cu toţii nevoie. Iar felinele sunt cele mai bune „doctorii” şi nu mai este niciun secret că torsul lor ţine stresul departe.
11. Va fi mai fericit.Este dovedit că atunci când mângâiem un animal, corpul nostru secretă endorfine care reduc starea de stres. Un copil care are acasă un animal, este mai fericit, nu se simte niciodată singur şi nu se pune problema de anxietate, depresie . El se va distra când animalul lui va învăṭa anumite deprinderi, va exersa alături de animal şi va percepe ca un succes orice joc sau activitate împreună.
12. Iar pentru părinţi, animalul, va fi un ajutor de nădejde în educarea micuţilor şi ne vor ajuta să fim mai relaxaţi şi mai liniştiţi.
Împreună la bine.... ...și la greu
Pentru ca totul să se termine cu un copil mereu fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu