Poveste despre un
copil cuminte
O zi la grădiniță! Încă o zi la
grădiniță. Deschise ochii și știa că nu o așteaptă altceva decât încă o zi la
grădiniță.
Cireșica s-a trezit de dimineață,
după ce mami a mângâiat-o și i-a spus frumos: „Cireșica, e timpul să te
trezești”, după ce surioara ei a sărit ca un pui de cangur pe patul ei și i-a
spus „Hai Cireșica, încă o zi în care o să punem pielea pe băț tuturor copiilor a început! La atac!”, după
ce tata a decretat „Cine nu e gata în 10 minute merge pe jos astăzi!”... Toate
ca toate, dar ea nu va merge pe jos tocmai până la grădiniță. Poate să renunțe
la enervantul și inutilul „spălat pe dințișori”, poate să sară peste „ouțul
bun, bun” ...ar putea să meargă chiar în pijamale, și da, să renunțe la rochița
roz...dar sigur nu poate merge pe jos la grădiniță! Dar mămica atoateștiutoare
era la pândă și o dată ce Cireșica se ridică din pat hotărâtă să sară direct în
mașină la tati să pornească spre grădiniță, ea întoarse frumos blânda copilă
din drumul ei anevoios și o lăudă îndeaproape pentru fiecare dintre micile
succese: spălatul dințișorilor, mâncatul ouțului, îmbrăcatul rochiței. Mica
prințesă războinică primise un sărut pe frunte de la mami și porni într-o nouă
aventură.
În drumul scurt spre școală, la
fiecare oprire la semafor, îi răsunau în minte vorbele mamei care însoțiseră
pupicul de plecare „Te rog să fii cuminte, bună cu copiii și doamna!”. O
blestemase? Da, da o blestemase! Mami nu știe că la 5 ani nu se poate să fii
cuminte la grădiniță? Bună cu copiii și doamna? Cum să fii cuminte când te
aștepta o cameră plină cu jucării, cântecele și povești pe care poți să te
prostești, copii cu care să chicotești, doamna pe care trebuie să o ataci de
fiecare dată când te pune să mai faci o fișă? Deși era pregătită să îi
povestească tatălui toate cele visate peste noapte (adică toate minciunelele
care îi treceau prin cap pentru a vedea cum va alinta tati fetița când va auzi
că a visat azi noapte că era bolnavă sau cum se va oferi tati să doarmă diseară
cu ea când va auzi că azi noapte a visat că un monstru ieșea din dulap și făcea
„cucu-bau”)...avea un nod în gât. Cu cât se apropiau mai tare de grădiniță, își
pregătea sceneta de plâns: va bate din picioare, va plânge și țipa, va spune
„vreau la mami, nu vreau la doamna, nu vreau să colorez, mă doare gâtul, vreau
la mami”. Știa că nu va fi luată de la grădiniță, dar tati îi va promite măcar
o ciocolățică dacă e azi cuminte. Dar când trece pragul grădiniței spune :
„Mersi că m-ai așteptat tati, astăzi sunt fetiță cuminte, cum a spus mami. O zi
bună, te iubesc!”. Tatălui nu îi venea să creadă cele auzite, se aștepta la
„circul” obișnuit, ba chiar avea o bombonică în buzunar numai ca minunata lui
prințesă să rămână la grădiniță. Îi dădu și el obișnuitul sărut pe frunte și îi
promise că după-amiază va fi printre primii părinți ajunși la grădiniță.
Fetița intră în grupă salutând
voioasă, în ciuda gândurilor de atac asupra educatoarei. Înghiți în sec
gândindu-se la ce bine i-ar fi fost să se mâțâie puțin și să spună „Nici azi nu
fac nici o fișă, nu cânt nici un cântecel și dacă găsesc jocul de lego îl scap
exact sub picioarele tale!”, dar pe gură ieși în schimb „Bună dimineața” și se
așeză la locul ei obișnuit.
În timp ce mintea i se ducea la
cum ar putea să scoată CD-ul să vadă ce scrie pe el, să pună altul cu muzică un
pic mai veselă, se trezi cântând și dansând lângă ceilalți copii „Un elefant,
se legăna, pe o pânză de păianjen...”. Nu era chiar așa de rău, dar parcă
totuși, ar vrea să știe ce scrie pe CD. În timp ce se gândea la jocul acela
minunat de lego, își dorea tare mult să construiască o mașină de salvare cu
care să meargă la toate jucăriile bolnave din grădiniță să le vindece, se găsi
scriind o fișă cu liniuțe oblice, liniuțe verticale, liniuțe orizontale. Era
chiar interesant cum putea alege ea în ce parte să ducă creionul și să
hotărască dacă liniuța va fi dreaptă, va dormi sau va fi doar puțin înclinată.
Dar totuși...ce frumos ar fi fost dacă azi ar fi putut fi croitor și ar fi
putut face o hăinuță nouă păpușii care plânge în colțul clasei. Și dintr-o
dată, ea, Cireșica, maestră la aruncat acuarelele pe jos, se trezi pictând o
minunăție de curcubeu...și după asta spunând cu copiii si cu doamna o poezie
despre cum apare el pe cer după ploaie. Era incredibil câte putea face dacă era
cuminte. Nu crezuse că poate fi chiar așa interesant. Nu putea uita însă de
toate jucăriile care rămân neconsultate dacă ea, doctorița Cireșica își
abandonează adevăratul serviciu pentru a se prosti cu copiii de grădiniță. Va suferi Martinel dacă nu merge să îi ia
glicemia după ce a mâncat atâta miere, va suferi bebelușul dacă nu îi duce
siropul pentru gât, o vor durea dinții pe veveriță dacă nu i-i repară după ce a
mâncat atâtea alune.
Între toate gândurile astea
amețitoare, se găsi deja schimbată în pijama, pusă în pătuț. Acum, când era ora
vizitelor, când o așteptau toți pacienții să le facă ințecțiile, ea era o
puturoasă și trebuia să doarmă. Dar azi era cuminte, o blestemase mami și nu
avea încotro. Închise ochișorii și începu să spună „Îngerașul” pentru toți
bolnavii din salon care o așteptau. Doamna educatoare era și mai intrigată
decât tatăl de dimineață, îi venea chiar să o facă pe-a detectivul, se duse la
Cireșica și verifica dacă nu avea febră, dacă se simțea bine și se simți uimită
de copilul care în doi ani nu dormise niciodată la amiază, se uită la somnul
adânc al fetei și răsuflă ușurată că acest copil află în sfârșit ce înseamnă
somnul dulce de amiază. Dar nu știa că ce părea a fi un triumf pentru
societate, o aliniere a unui copil la regulile grupului, era o pierdere pentru
Cireșica, care ar fi putut în tot acest timp să salveze viețile tuturor
jucăriilor de pluș bolnave din grădiniță.
După minunatul somn de amiază,
Cireșica se trezi parcă alt copil. Se așezase la măsuță cu ceilalți copii, luă
gustarea și spuse „Mulțumesc” (infirmiera era deja al treilea om pe ziua de azi
pe care îl șoca Cireșica cu schimbarea ei bruscă de atitudine, biata femeie
fiind obișnuită ca în fiecare zi, fetița, înainte să își muște din gustare, să
o muște pe ea de mână, apoi să plângă,
să țipe cât e de oribilă mâncarea și în cele din urmă să o scuipe unde
apucă). Și copiii din grupă observaseră că ceva se întâmplase. Cireșica nu
trase pe nimeni de păr, nu luase de la nici un copil jucăriile, nu împinse pe
nimeni și mai ales nu țipase deloc.
Cu toate acestea, în liniștea
cântecelelor de primăvară, deși ai fi crezut că liniștea e egală cu fericirea
tuturor, lucrurile nu stăteau chiar așa. Din contră, tristețea din ochii
Cireșicăi parcă îi lovise pe toți copiii și mai ales păpușile plângeau
netratate. Tatăl venise după fetiță, era deja sigur că toți pacienții vor
rămâne netratați astăzi.
Drumul spre casă fusese la fel de
plăcut ca și dimineață, Cireșica ajunse acasă și parcă îi venea să îi spună
mamei cât rău a făcut prin blestemul de dimineață. Nu putu. A vrut să îi spună
măcar că astăzi a fost cuminte. Nici măcar asta nu putu. Întâmpinată cu
sărutări pe frunte de către mamă, cu urale din partea surorii mai mari,
Cireșica avea acum voie să facă ce vroia. După amiaza era a ei. Dar nu putu.
Cum să se joace acum cu păpușile
ei de acasă, să le trateze, dacă ea astăzi la serviciul ei, grădinița, nu a
putut să le facă analizele (să coloreze apa cu acuarele și să o pună în
eprubetă), să studieze ce pastile și siropuri să le pregătească (să testeze
ceaiul și gustările pe care ea nu le vrea pe păpușile bolnave și pe colegii mai
docili), să se pregătească pentru operațiile complicate (să ia foarfeca,
ascuțitoarea, telecomanda, CD-urile, cariocile cele bune de la doamna și să
taie, să mâzgâlească toate păpușile care erau mai urâte, mai vechi și mai
suferinde). Cum? Când ea a trebuit astăzi să facă liniuțe, să cânte, să
picteze.
Și atunci se hotărî să lase să
moară toți pacienții și ea să facă ceea ce a învățat astăzi. Găsi o foaie și
începu să scrie și să spună în șoaptă „Sus, jos, sus, jos”. Mama, care știuse
că sfatul ei blând din fiecare dimineață de până atunci ajunse în sufletul
Cireșicăi, se hotărî să stingă tristețea din ochii ei și să aprindă flacăra din
inima sa. Se așeză lângă Cireșica și îi spuse „Draga mea, pacienții tăi nu sunt
supărați pe tine. Ei sunt mândri că ai început să pui temelii la marele medic
care vei fi într-o bună zi: astăzi cu liniuțe, apoi cu atenție la școală, cu
interes și dragoste pentru meserie vei ajunge să vindeci oameni. În fiecare zi,
la serviciul tău, vei face ceea ce ți se spune pentru a-ți îndeplini visul.
Piesele de lego, CD-urile, ascuțitoarea, puzzle-urile, cuburile, toate sunt
instrumentele tale de muncă și te ajută să deschizi mintea asta frumoasă care
vrea să vindece toți bolnavii din lume, dar dacă vei avea răbdarea și dragostea
pentru ceea ce te învață doamna să faci, vei face în fiecare zi câte un pas mic
spre doamna doctor Cireșica.”
Ochii mamei și ai Cireșicăi se
umeziră și din acea zi nu mai fu nevoie ca dimineața să i se spună „Te rog să
fii cuminte”. Deși mama știa că Cireșica pierduse puritatea și curiozitatea
primei copilării, era cu sufletul împăcat că sămânța unui viitor plin de dragoste pentru salvat vieți
se plantase. Cântecelele de primăvară deveniseră preferatele Cireșicăi și pe
acordurile lor fine își scrise cu pași mărunți, dar repezi, povestea unui medic
strălucit.
