Sindromul Down nu este o boală! Sindromul
Down este o modificare genetică! Sindromul Down este o dispunere cromozomială
naturală care a făcut parte întotdeauna din condiţia umană, fiind universal
prezent în toate naţiile, genurile şi mediile socio-economice, apărând
aproximativ 1 la 800 de nou-născuţi, deşi există o mare variaţie a acestei
incidenţe în întreaga lume.
Sindromul Down este o stare genetică pe parcursul întregii
vieţi, ce se produce în momentul concepţiei fătului. Fiecare copil cu sindrom
Down este unic în felul său, la fel ca toţi ceilalţi copii. Abilităţile,
caracteristicile şi interesele copilului cu sindrom Down variază foarte mult de
la o persoană la alta. Sindromul Down produce diverse dizabilităţi şi probleme
medicale asociate. Chiar dacă toate persoanele cu sindrom Down au un anumit
grad de dizabilităţi de învăţare, multe dintre aceste persoane duc o viaţă
semi-independentă şi împlinită.
Puţină lume ştie că aceşti copii au o capacitate extraordinară de a-i iubi pe cei din jurul lor, unii numind această afecţiune „sindromul dragostei”. „Să-i ajutăm iubindu-i” este sloganul uneia din asociaţiile care încearcă să ajute copiii cu sindrom Down şi familiile acestora.
Iată ce bucurii aduc copiii părinților devotați care i-au sprijinit prin dragoste și implicare în atingerea potențialului maxim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu