Geniile trăiesc printre noi, e de datoria noastră să le găsim și încurajăm!

De la a cânta Mămăruță la a (compune și ) cânta Sweet Dreams pentru Mara Prună a fost un pas uriaș, dar ea este dovada vie că se poate. Un copil diagnosticat cu autism, sprinjint și încurajat de părințiii care i-au găsit sclipirea din interior, a devenit astăzi un simbol al ideii că dacă nu renunți, nu doar că te vei accepta așa cum ești, ci vei putea fi și fericit.

Mara Prună ar trebui să fie ambasadorul tuturor copiilor speciali care merită să li se descopere resursele interioare (și pe care societatea îi limitează pentru a se încadra în limitele dictate fără sens)!

Recomandare de weekend plăcut

Copilul autist din prezent este adultul autist din viitor

Un film pentru cei curajoși, care au răbdare pâna la final pentru a găsi niște răspunsuri, sau măcar pentru a-și pune niște semne de întrebare.

Viața văzută de un adolescent diagnosticat cu sindromul Asperger, scurgerea timpului din prisma sa, viziunea familiei asupra zilelelor alături de un membru special, tragerea unui semnal de alarmă pentru membrii societății care interacționează cu acești oameni deosebiți.



Un film cu două finaluri...unul fericit și unul neașteptat (dar într-o lume în care toți ne dorim să fim unici și deosebiți, cine poate spune că neașteptatul nu este fericit?)!

Vizionare plăcută!

Poveste despre un copil cuminte

Poveste despre un copil cuminte

O zi la grădiniță! Încă o zi la grădiniță. Deschise ochii și știa că nu o așteaptă altceva decât încă o zi la grădiniță.

Cireșica s-a trezit de dimineață, după ce mami a mângâiat-o și i-a spus frumos: „Cireșica, e timpul să te trezești”, după ce surioara ei a sărit ca un pui de cangur pe patul ei și i-a spus „Hai Cireșica, încă o zi în care o să punem pielea pe băț  tuturor copiilor a început! La atac!”, după ce tata a decretat „Cine nu e gata în 10 minute merge pe jos astăzi!”... Toate ca toate, dar ea nu va merge pe jos tocmai până la grădiniță. Poate să renunțe la enervantul și inutilul „spălat pe dințișori”, poate să sară peste „ouțul bun, bun” ...ar putea să meargă chiar în pijamale, și da, să renunțe la rochița roz...dar sigur nu poate merge pe jos la grădiniță! Dar mămica atoateștiutoare era la pândă și o dată ce Cireșica se ridică din pat hotărâtă să sară direct în mașină la tati să pornească spre grădiniță, ea întoarse frumos blânda copilă din drumul ei anevoios și o lăudă îndeaproape pentru fiecare dintre micile succese: spălatul dințișorilor, mâncatul ouțului, îmbrăcatul rochiței. Mica prințesă războinică primise un sărut pe frunte de la mami și porni într-o nouă aventură.

În drumul scurt spre școală, la fiecare oprire la semafor, îi răsunau în minte vorbele mamei care însoțiseră pupicul de plecare „Te rog să fii cuminte, bună cu copiii și doamna!”. O blestemase? Da, da o blestemase! Mami nu știe că la 5 ani nu se poate să fii cuminte la grădiniță? Bună cu copiii și doamna? Cum să fii cuminte când te aștepta o cameră plină cu jucării, cântecele și povești pe care poți să te prostești, copii cu care să chicotești, doamna pe care trebuie să o ataci de fiecare dată când te pune să mai faci o fișă? Deși era pregătită să îi povestească tatălui toate cele visate peste noapte (adică toate minciunelele care îi treceau prin cap pentru a vedea cum va alinta tati fetița când va auzi că a visat azi noapte că era bolnavă sau cum se va oferi tati să doarmă diseară cu ea când va auzi că azi noapte a visat că un monstru ieșea din dulap și făcea „cucu-bau”)...avea un nod în gât. Cu cât se apropiau mai tare de grădiniță, își pregătea sceneta de plâns: va bate din picioare, va plânge și țipa, va spune „vreau la mami, nu vreau la doamna, nu vreau să colorez, mă doare gâtul, vreau la mami”. Știa că nu va fi luată de la grădiniță, dar tati îi va promite măcar o ciocolățică dacă e azi cuminte. Dar când trece pragul grădiniței spune : „Mersi că m-ai așteptat tati, astăzi sunt fetiță cuminte, cum a spus mami. O zi bună, te iubesc!”. Tatălui nu îi venea să creadă cele auzite, se aștepta la „circul” obișnuit, ba chiar avea o bombonică în buzunar numai ca minunata lui prințesă să rămână la grădiniță. Îi dădu și el obișnuitul sărut pe frunte și îi promise că după-amiază va fi printre primii părinți ajunși la grădiniță.

Fetița intră în grupă salutând voioasă, în ciuda gândurilor de atac asupra educatoarei. Înghiți în sec gândindu-se la ce bine i-ar fi fost să se mâțâie puțin și să spună „Nici azi nu fac nici o fișă, nu cânt nici un cântecel și dacă găsesc jocul de lego îl scap exact sub picioarele tale!”, dar pe gură ieși în schimb „Bună dimineața” și se așeză la locul ei obișnuit.

În timp ce mintea i se ducea la cum ar putea să scoată CD-ul să vadă ce scrie pe el, să pună altul cu muzică un pic mai veselă, se trezi cântând și dansând lângă ceilalți copii „Un elefant, se legăna, pe o pânză de păianjen...”. Nu era chiar așa de rău, dar parcă totuși, ar vrea să știe ce scrie pe CD. În timp ce se gândea la jocul acela minunat de lego, își dorea tare mult să construiască o mașină de salvare cu care să meargă la toate jucăriile bolnave din grădiniță să le vindece, se găsi scriind o fișă cu liniuțe oblice, liniuțe verticale, liniuțe orizontale. Era chiar interesant cum putea alege ea în ce parte să ducă creionul și să hotărască dacă liniuța va fi dreaptă, va dormi sau va fi doar puțin înclinată. Dar totuși...ce frumos ar fi fost dacă azi ar fi putut fi croitor și ar fi putut face o hăinuță nouă păpușii care plânge în colțul clasei. Și dintr-o dată, ea, Cireșica, maestră la aruncat acuarelele pe jos, se trezi pictând o minunăție de curcubeu...și după asta spunând cu copiii si cu doamna o poezie despre cum apare el pe cer după ploaie. Era incredibil câte putea face dacă era cuminte. Nu crezuse că poate fi chiar așa interesant. Nu putea uita însă de toate jucăriile care rămân neconsultate dacă ea, doctorița Cireșica își abandonează adevăratul serviciu pentru a se prosti cu copiii de grădiniță. Va  suferi Martinel dacă nu merge să îi ia glicemia după ce a mâncat atâta miere, va suferi bebelușul dacă nu îi duce siropul pentru gât, o vor durea dinții pe veveriță dacă nu i-i repară după ce a mâncat atâtea alune.

Între toate gândurile astea amețitoare, se găsi deja schimbată în pijama, pusă în pătuț. Acum, când era ora vizitelor, când o așteptau toți pacienții să le facă ințecțiile, ea era o puturoasă și trebuia să doarmă. Dar azi era cuminte, o blestemase mami și nu avea încotro. Închise ochișorii și începu să spună „Îngerașul” pentru toți bolnavii din salon care o așteptau. Doamna educatoare era și mai intrigată decât tatăl de dimineață, îi venea chiar să o facă pe-a detectivul, se duse la Cireșica și verifica dacă nu avea febră, dacă se simțea bine și se simți uimită de copilul care în doi ani nu dormise niciodată la amiază, se uită la somnul adânc al fetei și răsuflă ușurată că acest copil află în sfârșit ce înseamnă somnul dulce de amiază. Dar nu știa că ce părea a fi un triumf pentru societate, o aliniere a unui copil la regulile grupului, era o pierdere pentru Cireșica, care ar fi putut în tot acest timp să salveze viețile tuturor jucăriilor de pluș bolnave din grădiniță.

După minunatul somn de amiază, Cireșica se trezi parcă alt copil. Se așezase la măsuță cu ceilalți copii, luă gustarea și spuse „Mulțumesc” (infirmiera era deja al treilea om pe ziua de azi pe care îl șoca Cireșica cu schimbarea ei bruscă de atitudine, biata femeie fiind obișnuită ca în fiecare zi, fetița, înainte să își muște din gustare, să o muște pe ea de mână, apoi să plângă,  să țipe cât e de oribilă mâncarea și în cele din urmă să o scuipe unde apucă). Și copiii din grupă observaseră că ceva se întâmplase. Cireșica nu trase pe nimeni de păr, nu luase de la nici un copil jucăriile, nu împinse pe nimeni și mai ales nu țipase deloc.

Cu toate acestea, în liniștea cântecelelor de primăvară, deși ai fi crezut că liniștea e egală cu fericirea tuturor, lucrurile nu stăteau chiar așa. Din contră, tristețea din ochii Cireșicăi parcă îi lovise pe toți copiii și mai ales păpușile plângeau netratate. Tatăl venise după fetiță, era deja sigur că toți pacienții vor rămâne netratați astăzi.

Drumul spre casă fusese la fel de plăcut ca și dimineață, Cireșica ajunse acasă și parcă îi venea să îi spună mamei cât rău a făcut prin blestemul de dimineață. Nu putu. A vrut să îi spună măcar că astăzi a fost cuminte. Nici măcar asta nu putu. Întâmpinată cu sărutări pe frunte de către mamă, cu urale din partea surorii mai mari, Cireșica avea acum voie să facă ce vroia. După amiaza era a ei. Dar nu putu.

Cum să se joace acum cu păpușile ei de acasă, să le trateze, dacă ea astăzi la serviciul ei, grădinița, nu a putut să le facă analizele (să coloreze apa cu acuarele și să o pună în eprubetă), să studieze ce pastile și siropuri să le pregătească (să testeze ceaiul și gustările pe care ea nu le vrea pe păpușile bolnave și pe colegii mai docili), să se pregătească pentru operațiile complicate (să ia foarfeca, ascuțitoarea, telecomanda, CD-urile, cariocile cele bune de la doamna și să taie, să mâzgâlească toate păpușile care erau mai urâte, mai vechi și mai suferinde). Cum? Când ea a trebuit astăzi să facă liniuțe, să cânte, să picteze.

Și atunci se hotărî să lase să moară toți pacienții și ea să facă ceea ce a învățat astăzi. Găsi o foaie și începu să scrie și să spună în șoaptă „Sus, jos, sus, jos”. Mama, care știuse că sfatul ei blând din fiecare dimineață de până atunci ajunse în sufletul Cireșicăi, se hotărî să stingă tristețea din ochii ei și să aprindă flacăra din inima sa. Se așeză lângă Cireșica și îi spuse „Draga mea, pacienții tăi nu sunt supărați pe tine. Ei sunt mândri că ai început să pui temelii la marele medic care vei fi într-o bună zi: astăzi cu liniuțe, apoi cu atenție la școală, cu interes și dragoste pentru meserie vei ajunge să vindeci oameni. În fiecare zi, la serviciul tău, vei face ceea ce ți se spune pentru a-ți îndeplini visul. Piesele de lego, CD-urile, ascuțitoarea, puzzle-urile, cuburile, toate sunt instrumentele tale de muncă și te ajută să deschizi mintea asta frumoasă care vrea să vindece toți bolnavii din lume, dar dacă vei avea răbdarea și dragostea pentru ceea ce te învață doamna să faci, vei face în fiecare zi câte un pas mic spre doamna doctor Cireșica.”

Ochii mamei și ai Cireșicăi se umeziră și din acea zi nu mai fu nevoie ca dimineața să i se spună „Te rog să fii cuminte”. Deși mama știa că Cireșica pierduse puritatea și curiozitatea primei copilării, era cu sufletul împăcat că sămânța unui  viitor plin de dragoste pentru salvat vieți se plantase. Cântecelele de primăvară deveniseră preferatele Cireșicăi și pe acordurile lor fine își scrise cu pași mărunți, dar repezi, povestea unui medic strălucit. 

Poveste despre un om mare obraznic

            Trecuse mult timp de când era om mare. Toată viața își dorise să fie om mare, să nu mai trebuiască să facă ce zice mama, să nu se mai trezească dimineața să meargă la școală, să îi arate mamei că nu avea dreptate când spunea „Emile, o să vezi, când vei fi mare îți va fi dor de copilărie”, să aibă o meserie în care să facă doar ceea ce îi place de dimineață până seara.

Acum era om mare de multă vreme, nu se mai trezea dimineața să meargă la școală, avea o meserie în care făcea ceea ce îi place...nu știa dacă îi este dor sau nu de copilărie. Poate i-ar fi fost, dacă ar fi fost un copil vesel, iubit, fără griji, care să se bucure de soarele de vară, de jocul cu mingea, de-a v-ați ascunselea, de cadourile de Crăciun. Dacă ar fost să mai aibă odată, dar o astfel de copilărie, și-ar fi dorit. Altfel nu, nu îi era dor de copilărie.

            El a fost mereu un copil cuminte. A mers la școală deși nu îi plăcea, a avut câțiva prieteni deși nu era sociabil, a așteptat să crească mare pentru fi liber. Și acum era liber. Primii cinci ani a fost avocat, iar de peste zece ani era judecător, simțea că aduce o fărâmă de dreptate pe pământ. Avea o soție iubitoare și doi copii blânzi și la fel de cuminți ca și el în timpul copilăriei. Era mândru că putea să le facă copiilor o viață așa cum credea că și el meritase. Avea o viață fericită: era un soț atent, un tată bun, un judecător corect.

            Zilele deveneau din ce în ce mai obositoare, dar în aceeași măsură și mai fericite și mai mulțumitoare. Pleca la judecătorie în funcție de cum erau programate procesele, uneori se gândea la anii pe care îi decreta după gratii pentru atâția oameni și apoi își spunea cât de corect este să plătești pentru nedreptățile pe care le faci în viață. Îi plăcea să audieze martori, să studieze dosarele, să dea sentințe. Dar munca era din ce în ce mai multă, dosarele mereu mai grele, timpul parcă era mereu mai puțin. Aștepta să ajungă acasă, să își ajute soția la treburile casnice, să gătească împreună, să își planifice vacanțele. Dar uneori se simțea depășit de aceleași drumuri zilnice, de aceleași discuții despre nimicuri, de aceleași supărări fără motiv, se gândea cum trec zilele ca un fir de ață care coase o haină. Adora să se joace cu copiii săi, să le vadă bucuria în ochi de fiecare dată când îi învăța ceva nou, să îi audă alergând și cântând prin casă, să le citească seara povești despre o lume mai bună și să îi vadă cum adorm mângâindu-le mânuțele gingașe. Dar își aducea aminte de liniștea dimineților însorite, de nopțile pierdute citind, se gândea uneori de ce trebuie să îi doară burta pe copii, de ce nu vor să mănânce legume dacă acestea sunt sănătoase, la ce le folosește să plângă dacă nu îi doare nimic.

            Emil, deși nu mai este copil, încă este cuminte. Este și liber. Lui îi este dor de ceva... nu de copilărie. Îi este dor de ce ar putea să aibă.

            Astăzi nu își mai dorește să fie cuminte...și nici liber. Astăzi, în loc să meargă la judecătorie, Emil a plecat în parc. Și-a luat o carte, s-a întins pe iarbă și nu a ridicat ochii din ea până ce soarele nu a început să îl dezmierde. Apoi a luat un pix și a scris o poezie...o declarație de dragoste pentru soția lui. S-a urcat în mașină și a plecat la mare. În drum, a ascultat la radio chitara povestindu-i despre zile rele, zile bune, zile fericite. Pe plajă, s-a jucat cu mingea cu niște copii, iar aceștia au devenit prietenii lui. A privit cum soarele se ascunde în mare, a ascultat cum valurile se lovesc de mal, a închis ochii și și-a imaginat că e singur pe lume. A luat cadouri pentru copiii lui câteva scoici, nisip și apă din mare- să le ducă bucăți de fericire și lor. Și-a petrecut seara în fotoliu, gândindu-se la cât de aproape e fericirea în fiecare zi. Tot ceea ce a trebuit să facă a fost să fie o zi obraznic. Astăzi  Emil a fost obraznic.

            În ziua următoare, Emil a simțit la judecătorie că timpul e mai mult, că dosarele sunt mai ușoare. Acasă i s-au părut discuțiile mai intersante, a schimbat gătitul zilnic cu plantatul unor flori în grădină, a pregătit împreună cu soția sa un cântecel surpriză pentru copii...aceștia au fost atât de încântați încât nici o durere de burtă nu le-a deranjat fericirea, ba chiar și legumele de la cină au fost foarte delicioase.

            Uneori, de copilărie poate să îți fie dor chiar dacă ea nu a fost așa cum ți-ai fi dorit...uneori, copilăria poate să fie și când ești om mare. Prietenii pot fi și de la mare, nu trebuie să îi ai de o viață. Cadourile pot fi bucăți din fericirea ta, nu doar de Crăciun. Jocul cu mingea și cel de-a v-ați ascunselea pot fi mai frumoase când le joci cu cei dragi și nu cu colegii de la școală. Și școala  și serviciul pot fi mai frumoase atunci când te duc spre drumul pe care ți-l dorești și nu e doar locul unde mergi dimineața. Drumul pe care ți-l dorești e împlinit atunci când știi că ești fericit în fiecare zi chiar dacă ești mare, chiar dacă ești mic, atunci când știi că ești fericit în fiecare zi, chiar dacă ești cuminte, chiar dacă ești obraznic. 

În imaginea copilului despre sine se reflectă și imaginea mea despre mine

LISTĂ LEGATĂ DE RESPECTUL DE SINE. CÂTE DINTRE URMĂTOARELE LUCRURI LE FACEȚI ÎN MOD REGULAT?

·        Πi spuneți copilului că îl placeți „pentru că...” și îi spuneți „te iubesc”?

·         Ascultați cu atenție ori de câte ori copilul vrea să vă vorbească/să vă comunice ceva?

·         Dovediți că sunteți fascinat de abilitățile copilului și de modul în care acesta evoluează?

·         Îi spuneți copilului că aveți grijă de el până în momentul în care va fi capabil să devină independent, fără a pune condiții?

·         Aveți în mod efectiv în vedere perioade de timp pe care să le petreceți cu copilul dvs.?

·         Planificați vacanțe și activități pentru timpul liber care să satisfacă nevoile întregii familii?

·         Îl invățați pe copil tot ceea ce trebuie să știe, astfel încât să devină un adult independent?

·         Îi solicitați copilului ajutorul în diverse situații?

·         Lăudați, respectiv recompensați copilul atât pentru micile, cât și pentru marile succese?

·         Cereți și țineți cont de părerea copilului și manifestați respect pentru puncte de vedere care diferă de ale dvs.?

·         Ascultați și sprijiniți copilul în momente dificile și dureroase?

·         Vă retrageți și lăsați copilul să își asume riscuri și să facă greșeli?

·         Spuneți „îmi pare rău” și „nu știu” în loc să dați impresia că dețineți răspunsul la orice întrebare?

SFATURI CARE VĂ AJUTĂ SĂ ÎMBUNĂTĂȚIȚI IMAGINEA PE CARE O ARE COPILUL DESPRE SINE (ASTFEL SE VA ÎMBUNĂTĂȚI ȘI IMAGINEA PE CARE DVS. O AVEȚI DESPRE SINE)

• Fiți pozitiv. Spuneți-i că îi apreciați eforturile.
• Îndemnați-l să creadă în propriile abilități. Aminiți-i de lucrurile care îi reușesc.
• Discutați în mod deschis despre calitățile copilului dvs.
• Cereți-i copilului să povestească cel mai plăcut lucru care i s-a întâmplat în ziua respectivă.
• Întrebați-l care este lucrul pe care „îl așteaptă cu nerăbdare ” să i se întâmple a doua zi.
• Lăudați copilul în momentul în care a făcut un lucru care v-a plăcut. Specificați ce anume credeți că a făcut bine.
• Amintiți-i copilului de un succes pe care l-a obținut  în ciuda faptului că a trebuit să facă față unei serii întregi de dificultăți. Această abordare îl face să înțeleagă că insuccesele pot fi bine-venite.

                                                         NU UITAȚI!
                                             Îndemnați copilul să gândească pozitiv.
                                   Succesul vine dacă-ți spui că poți, nu că nu poți.
                                          Greșelile reprezintă ocazii de a învăța.
                            Dacă nu reușiți ceva din prima, încercați într-un alt mod.

Culorile pleacă în vacanță

Culorile pleacă în vacanță

Zi de vară până seară, patru dintre copiii familiei Culori s-au hotărât să plece în vacanță. Au obosit să stea în penar, să fie folosiți doar când vor copiii, să picteze la nimereală ce vor ei. Au plecat în vacanță, să înveselească lumea așa cum știu ei mai bine.

ALBASTRU a plecat la mare. Ce pot eu să colorez aici? Pot să colorez marea. Pot să colorez și cerul. Oare ce ar mai putea fi albastru? Ochii fetițelor sunt albaștri. Dar costumele lor de baie? Nu...costumele lor de baie cred că ar fi mai bine să i le las frățiorului meu Roz. Eu o să fac slipii băiețeilor. A, da! Și balena e albastră! Ce peisaj frumos am făcut. Cum e la mare? Ce bine și relaxant e în vacanță la mare. Dar dacă aș fi fost în vacanță la ski ce aș fi putut  eu ALBASTRU să colorez?

VERDE s-a hotărât să plece în vacanță la munte. Departe de căldura  tropicală a soarelui, la munte va avea parte de aer proaspăt. Acest aer proaspăt se datorează verdeții naturii. Aici pot colora munții. Ce munți verzi și frumoși! Mai pot face și coroanele bogate ale copacilor. Dar podul? Nu, podul îl va face fratele meu Maro. Dar râul? Nu, atunci când Albastru va veni în vacanță va face râul. Dar dacă aș fi fost în vacanță la herghelie, ce aș fi putut eu VERDE să colorez?

ROȘU  a spus tare și răspicat: eu plec în livadă! Voi colora și voi mânca cele mai bune fructe. Să începem cu mărul! Și celor două cireșe le stă foarte bine roșii. Căpșunica se va înveseli când va fi gata colorată. Ei, dar și felia de pepene e tare coaptă și zemoasă. Portcocala? Nu, nici gând, portocala o va face fratele meu Portocaliu. Dar dacă aș fi fost în vacanță în grădină ce legume aș fi putut eu ROȘU colora?

GALBEN a spus: pentru mine orice ieșire în parc e o vacanță. Și dacă nimeresc toamna, e și mai bine. Toate frunzele le voi colora pe gustul meu. Și astfel toate frunzele de toamnă au devenit galbene. O, dar și aminitirile acelea de razele acelea din nor pot fi galbene. Și mai ce? Și părul copiilor e tot galben. Ariciul nu are blana galbenă. Țepii lui vor fi colorați de fratele meu gri. Dar dacă aș fi fost în vacanță în parc ce aș fi putut eu GALBEN să colorez?

Sfat: listați desenele pe foi separate, încurajați copilul să intre în pielea culorilor pe rând și să răspundă el la întrebări. Colorați pe fiecare desen doar elementele indicate cu culoarea indicată, astfel se va realiza o sortare pe culori clar delimitată. Distracție plăcută la colorat, aștept să văd rezultatele!

MĂMĂRUȚĂ

MĂMĂRUȚĂ

Mămăruță Ruță, cât ești de drăguță,
Cât de bine îți vine, rochița cu buline!
Într-o dimineață, te-am prins cum pe față
Ușor m-ai sărutat și m-ai mângâiat!

Apoi ți-ai luat zborul
Te-ai dus la plimbare
Pe-o rază de soare
Ce zâmbeam, bine-mi pare!

                                                     Mă întreb:
                                                     Ai văzut tu oare în plimbările tale
                                                     Pe raze de soare ce zâmbesc îmbietoare?
                                                     Ai văzut îngeri mii ce au grijă de copii
                                                     Și ruga le-o poartă în slavă la Tatăl?
                                                     Ai văzut îngeri albi ce pe aripi poartă rugi de copii
                                                     Pe care tatăl le-așteaptă?

                                                    Mămăruță Ruță cât ești de drăguță,
                                                    Cât de bine îți vine rochița cu buline!
                                                    Într-o dimineață, m-ai sărutat pe față,
                            Și-apoi mi-am amintit că Domnul bun așteaptă ruga să-mi primească.